Pagini

sâmbătă, 1 decembrie 2018

Dicţionarul criticilor, istoricilor literari şi eseiştilor bucureşteni

    Dat fiind că scriitorii şi intelectualii, creaţia lor constituie parte a patrimoniului spiritual naţional, lansez această lucrare ce năzuieşte să fie un dicţionar care să cuprinda datele biografice şi bibliografice esenţiale ale membrilor Filialei Bucureşti - Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România la data de 1 decembrie 2018, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire.
   În condiţiile în care "Dicţionarul General al Literaturii Române" în forma imprimată este mai greu accesibil având, de altfel, încă în lucru ultimele volume în actuala ediţie, m-am gândit să pun la îndemâna celor care caută referinţe despre critici, istoricii literari şi eseiştii bucureşteni care sunt membri ai Uniunii Scriitorilor un instrument de lucru rapid şi cu date verificate. Informaţiile cuprinse aici sunt cele pe care le-am socotit de primă utilitate aşa încât, pentru o documentare corespunzătoare cerinţelor unor studii mai complexe, este indicat să se apeleze la "Dicţionarul General al Literaturii Române" sau la alte materiale bibligrafice şi lexicografice.
   Dicţionarul esenţial al membrilor Filialei de Critică a Uniunii Scriitorilor din România este pus în conexiune directă cu blogul Filialei (http://filialadecritica.blogspot.com).
   Din secţiunea "Membri" a blogului, printr-un dublu click pe numele oricăruia dintre membri Filialei pentru care există articol de dicţionar (fapt marcat distinct, prin culoare) se ajunge la pagina unde se pot găsi datele ce se referă la acesta.
   Dicţionarul este în curs de elaborare. Vor apărea articole noi, pe măsură ce vor fi obţinute şi prelucrate, rescrise, verificate, redactate fişele şi datele necesare.

   Radu Voinescu